marți, 20 ianuarie 2015

PREȚUIȚI IUBIREA


  Trăim o viață întreagă în căutarea iubirii perfecte. O visăm cu ochii deschiși încă din copilărie, o căutam în fiecare ființă cu care aveam de a a face, o găsim uneori sau credem că am găsit-o, suntem într-o continuă căutare a iubirii.
  NOI o dorim perfectă fără ascunzișuri, fără umbre, fără dureri așa cum ne aducem aminte că am avut cândva înainte de a veni aici. Dar aici e altă treabă, că suntem într-o lume duală care a uitat să iubească, a uitat să dăruiască iubire necondiționată. Aici totul este condiționat de o mulțime de lucruri și constrângeri, de o mulțime de limite. 



 Noi dorim o iubire care să ne fie oferită și să fie ideală, dar uităm un lucru, că noi nu suntem în stare de a oferi acea iubire care o dorim. Aici  suntem doar ființe care au avut propriile trăiri, propriile experiențe în dualitate. Întâlnim suflete aidoma nouă cu traume emoționale și răni sufletești, cu propriile concepții și limitări și de la ele așteptăm iubirea mult visată. Dar nu apare niciodată, fiecare oferă cât poate, cât are el în suflet. 
  Noi toți avem o mare provocare ... cum să iubești din tot sufletul în aceste condiții. Unde găsim iubirea care să ne satisfacă toate pretențiile? Aici, această iubire nu există. Ne iubesc ființe ca și noi, iubim ființe ca și noi. Sunt iubiri statornice, de o viață care poate nu au strălucit niciodată, dar au fost mereu acolo. Să îi iubim pe cei care ne oferă iubire, cei care ne oferă ajutorul, cei care ne acceptă așa cum suntem și sunt zi de zi alături de noi. La bine și la rău, în fericire sau durere, acele ființe obișnuite dar cu inima caldă care ne spun mereu aceleași cuvinte pe care ni le-au spus:''te iubesc draga mea, te iubesc dragul meu''. Pentru ei, singura metodă  de a le mulțumi pentru iubirea statornica este doar de ai iubi la rândul nostru. Poate că nu e iubirea ideală și perfectă care am visat-o dar este tot ceea ce ne putem oferi într-o lume în care există așa de puțină. Dacă nu putem să îi iubim măcar pe cei ce ne iubesc, cu atât mai puțin îi putem iubi pe cei care nu ne iubesc, pe cei care sunt străini sau ne fac rău. Este prima treaptă spre iubirea necondiționată pe care am cunoscut-o înainte de a veni aici. Prețuiți iubirea de oriunde vă este oferită! 
   Prețuiți-i pe cei care vă iubesc, pentru că tot din izvorul iubirii universale v-o oferă și tot din inima Creatorului vine.
   Prețuiți-i și mulțumiți-le cu căldură pentru prețiosul lor dar!


Namaste!
L.Nada




Sursa : http://inspatelescenei2012.blogspot.com.es/2014/08/pretuiti-iubirea.html

Cu Lumină în Pace și Iubire !