marți, 23 septembrie 2014

INIȚIEREA PĂMÂNTULUI PRIN INTEGRITATE - Prima parte

Minunatul Pământ e o comoară atât de profundă şi de generoasă, încât atrage fiinţe din adâncimile spaţiului, venite să se minuneze în faţa frumuseţii lui. Găsiţi aceste calităţi în adâncul fiinţei voastre şi lăsaţi-le să pulseze în voi. Frumuseţea ca stare de spirit vă va transfigura permanent şi veţi face din înfrumuseţarea planetei un obiectiv principal. Sădiţi ideea adânc în voi şi descoperiţi-vă răspunderea pe care o aveţi faţa de planetă. V-am trezit dorinţa de autoperfecţionare şi ne pare nespus de bine. Însă cum trebuie să procedaţi cu Pământul?

Ştiţi deja cum să cereţi în permanenţă binele suprem pentru voi înşivă. Dar cum să extindeţi asupra căminului vostru, Terra, energia pozitivă pe care o receptaţi voi?

Oare câţi aţi reuşit să străbateţi acest teritoriu sacru, şi să-i dovediţi astfel Pământului cât îl preţuiţi? Astfel vă puneţi în legătură cu planeta aceasta superbă. Implicaţi-vă cât mai mult în acţiune. Uitaţi-vă cu atenţie la ce aruncaţi sau la tot ce nu cunoaşteţi, deoarece s-ar putea să vă mai folosească. Cercetarea amănunţită ar fi un prim pas în acţiune. Analizaţi-vă îndeaproape gândurile şi toate ungherele tainice ale psihicului. Tot ce prinde bine individului poate fi extins asupra planetei. Oriunde aţi merge menţineţi contactul cu Pământul şi transmiteţi-i starea voastră de bine. Închipuiţi-vă că sunteţi un fir luminos; că mergeţi pe jos, cu maşina sau cu avionul, firul se întinde fără să se rupă. Împletirea milioanelor de fire în jurul planetei va baleia cosmosul.

Lumea voastră asistă la o uşoară încetinire, după care va urma o accelerare nemaiîntâlnită. Grija faţă de Pământ contribuie substanţial la această linişte dinaintea furtunii. Tipul de conştiinţă care predominăîn aceste vremuri, mai ales în Statele Unite, consideră că un gazon imaculat în jurul casei exprimă statutul social avansat. Dar gazonul acesta desăvârşit, cu aspect de covor, se obţine numai prin pulverizări repetate de pesticide şi prin adaos de fertilizatori chimici. De unde provin toate ideile a căror utilitate reală nu o întrezăreşte nimeni? Poate din faptul că anumite persoane câştiga bani frumoşi din vânzarea de pesticide şi fertilizatori.

Fiţi în permanentă comunicare cu, Terra, ascultaţi-o şi încercaţi să învăţaţi cum să convieţuiţi armonios. Procesul ia mult timp, nu fiţi pripiţi. Ascultaţi-o cum vă şopteşte rugător: „Vouă v-ar plăcea sa vi se toarne pe piele pesticide?" La fel păţeşte şi planeta. Este o entitate simţitoare, o colectivitate de fiinţe care simt. Fiinţele care o formează iubesc conştiinţa globala din care fac parte şi vor, la rândul lor, să găzduiască alte conştiinţe. Închipuiţi-vă că şi voi, într-un mod asemănător, găzduiţi bacteriile şi celelalte vieţuitoare de la suprafaţa pielii şi din interiorul corpului vostru deopotrivă. Sunteţi într-o simbioză. Planeta vă înţelege şi, ca o mamă iubitoare, vă lasă să descoperiţi singuri aceste adevăruri. Singuri trebuie să deveniţi responsabili, mai devreme sau mai târziu. Orice vă propuneţi să realizaţi, o adevărată încrengătură de acţiuni secundare şi de efecte intervin în calea succesului. Pământul vă învaţă cum să deveniţi responsabili dându-vă voie să-l zdrenţuiţi la suprafaţă şi în adâncime.

Doar în pragul distrugerii iminente, când omenirea îşi va fi bătut prea mult joc de casa ei, planeta va face ce îi stă în puteri ca să dea omenirii o lecţie de respect, despre cum trebuie să se comporte faţă de gazda ei. Din dragoste divină faţă de voi toţi, dar şi din acceptarea rolului de călăuză, Pământul îşi va dezvălui secretele şi puterea, ca toţi să înţeleagă că trebuie să respecte şi să iubească planeta.

E foarte probabil să se petreacă schimbări importante care să surprindă conştiinţa umană şi să i se dovedească unde greşeşte. Dispariţia instantanee a douăzeci de milioane de persoane din cauza unor modificări tectonice majore s-ar putea să-i pună pe toţi pe gânduri. S-ar putea.

Cu toţii aţi aflat de previziunile modificărilor terestre de atâtea ori. Unora nu prea vă vine a crede. Sunteţi siguri că nu vi se va întâmpla tocmai vouă; poate altora, într-un alt capăt de lume. Dar dacă schimbările ar avea loc chiar lângă voi, sau în oraşul cel mai apropiat? Ce se va întâmpla când marile oraşe ale lumii vor cădea, unul după altul? Cum v-aţi simţi să vă treziţi dimineaţa şi să auziţi la radio că s-a deschis o falie între New York şi Washington D.C.? Nu v-ar înspăimânta oare îndeajuns cât să vă regândiţi sistemul de valori?

Ziarele au un rol decisiv în redeşteptarea maselor, fiindcă încep să anunţe fenomenele catastrofice. Dar evenimentele sunt printre voi de multă vreme. Organizaţiile pentru protecţia mediului au tras de mai demult semnale de alarmă, dar oamenii s-au gândit că problemele se rezolvă de la sine. În plus, „plicticoasele" probleme ecologice nu conving pe nimeni să cumpere ziarul, mai ales că oamenilor nu le convine să li se vorbească de responsabilităţi. Atitudinea se va întoarce împotriva lor; mulţi vor face pe prostul, pretinzând că problema a apărut de nicăieri. Lucrurile se vor înrăutăţi atât de mult, încât unele ţări vor interzice utilizarea automobilelor.

În tot acest răstimp, Pământul va oferi o sumedenie de învăţăminte. Schimbarea frecvenţei antrenează o transformare plenară. Ca şi cum v-aţi muta într-o altă locuinţă; totul, cartierul şi poate chiar oraşul, se schimbă. Dar schimbarea va fi spre bine. Toţi vor înţelege mai multe şi se vor simţi mai în largul lor. Oamenii vor începe să priceapă că lumea nu este sigură, nici limitată.

Când oamenii vor considera prioritară calitatea vieţii lor şi vor respecta în toate formele ei viaţa pe Pământ, înseamnă că transformarea va fi avut loc deja. Şi totuşi, Vestul e preocupat de un alt standard de viaţă: să adune cât mai multă aparatură electronică, cât mai multe haine, cât mâi multe automobile. Numai că nu sunt conştienţi de efectele nocive pe care toate aceste aparate le au asupra conştiinţei umane.

Dacă oamenii continuă să refuze schimbarea—care constă în acceptarea faptului că datorează Pământului tot ceea ce au şi ce sunt—atunci planeta va iniţia singură schimbarea, în căutarea propriei iniţieri şi a unei frecvenţe superioare. Mulţi pot părăsi brusc planeta. Poate că atunci cei rămaşi în urmă se vor trezi. Permanent au existat evenimente care să vă stimuleze, să vă încurajeze, şi să vă aducă la concluzia că schimbarea globală este absolut necesară. Mişcări abia cunoscute astăzi vor lua o amploare fenomenală. Tot ce se întâmplă depinde de dorinţa celorlalţi de a se schimba.

Ce responsabilitate vă revine vouă? Cât de dispuşi sunteţi să vă schimbaţi? E vremea să lăsăm vorbăria şi să ne apucăm de treabă.Dacă voi vreţi să vă schimbaţi, contribuiţi la mobilizarea generală.

Pământul se luptă din răsputeri să-şi recapete integritatea. Planeta se simte îmbucătăţită, dezonorată şi urâtă. Planeta vă iubeşte şi vă găzduieşte pe toţi; este un organism complet. Şi e pe punctul de a-şi regăsi integritatea, iar vouă vă va da ocazia de a vă iubi, iubind Pământul. Sunteţi o singură fiinţă, voi şi Pământul.

Transformările prin care trece planeta pot contribui esenţial la înlăturarea sistemului. Vor aduce în pragul falimentului companiile de asigurări, care vor antrena căderea altor sisteme. Marile companii bancare vând ipoteci companiilor de asigurări, care investesc masiv în acţiuni cotate minim la bursă. Încă vreo câteva calamităţi de genul uraganului Hugo sau al cutremurului care a zguduit San Francisco, dimpreună cu războaie şi economie subterană—cât credeţi că va mai rezista structura oficială actuală? Pe hârtie, totul merge ca uns, încă. Cecurile se plimbă în ritm ameţitor între bănci, de parcă toate ar fi în regulă. Schimbările terestre vor contribui, fără îndoială, la prăbuşirea sistemului. Corpul şi planeta sunt cele mai de preţ giuvaeruri pe care v-a fost dat să le purtaţi. Atitudinea normală ar fi una de respect şi de veneraţie faţă de ele. Casa, proprietatea şi tot teritoriul s-ar umple de energiile pozitive pe care le-aţi emana.

Pământul e mai înţelegător decât vă aşteptaţi. Misiunea lui e să vă hrănească şi să vă sprijine. Şi animalele va stau la dispoziţie ca ajutoare de nădejde. Făcut din dragoste, orice lucru beneficiază de sprijinul Creatorului, fără pic de durere sau stricăciune. Dacă aveţi nevoie de călăuzire, întrebaţi: „Operez corect? Sunt susţinut de dragoste? Iubesc oare planeta", animalele, oamenii pe care îi întâlnesc, lucrurile pe care le fac?"

Toate bogăţiile Pământului le puteţi folosi dacă îl iubiţi şi îl respectaţi. Vi s-ar părea ciudat să vedeţi o echipă de sondori cum, înainte de a porni sonda, cer permisiunea de a străpunge Pământul. Şi totuşi, dacă ar proceda astfel, evenimentele s-ar armoniza mult mai bine. Râdeţi fiindcă vi se pare o idioţenie să comunici cu o entitate care nu vorbeşte. Dar dacă în industrie, în învăţământ şi altundeva s-ar angaja toţi să iubească tot ceea ce există înjur, Pământul şi oamenii deopotrivă, dragostea li s-ar întoarce înmiit. Ar fi piatra de temelie a unei civilizaţii înfloritoare. O astfel de conştiinţă se înfiripă lent, dar sigur; oamenii încep într-un târziu sa se lămurească.

Extras din cartea – Mesaje din Constelatia Pleiadelor

BARBARA  MARCINIAK
www.ingerii-cerului.ro;www.angels-heaven.org